Craciun nemuritor- partea a 2-a

            – Nu ţi-e dor uneori de poporul tău?

Chris se uita atent la Ave, prietenul său bun, neştiind ce sa răspundă. Cei doi se plimbau prin pădure. Ave îi punea mereu întrebări despre oameni, dar amintirile lui Chris, pe măsură ce anii treceau, se stingeau încet. Nu uitase însă cât de muncitori erau oamenii din satul lui şi cât de mult îi plăcea Crăciunul.

Chris s-a oprit brusc.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Ave.

– Aici este locul unde am căzut, unde am fost găsit de Thya.

Se îndepărtasera mai mult ca niciodata de locul în care trăiau elfii. Chris fusese găsit de o elfă şi adus în tărâmul magic al unor fiinţe despre care oamenii din satul lui nu credeau că exista cu adevărat. Rana din umăr i-a fost vindecată foarte repede şi de atunci Chris a locuit alături de elfi. Crescuse, se transformase într-un tânăr puternic, curajos. Se adaptase acelei lumi atât de diferite de lumea sa, se simţea legat de poporul fermecat al elfilor care îl trataseră ca şi cum s-ar fi născut acolo, în mijlocul lor, dar în acelaşi timp se simţea straniu în acel loc în care însuşi timpul părea ca nu are nicio putere. Pentru elfi, fiinte nemuritoare, succesiunea anilor nu însemna nimic, totul era la fel. Chris le povestea tuturor despre Crăciun, observând uimit că istorisirile despre brazii împodobiţi de toată familia, masa bogată, lumânările plăpânde şi focul din şemineu, colinde, cadouri, gustul cozonacilor şi al merelor coapte, vinul fiert, târgul cu suveniruri, nu produceau nicio emoţie pe chipul elfilor. Pe măsură ce creştea, Chris s-a obişnuit cu atmosfera fermecată în care trăia, uitând şi el de existenţa timpului. A renunţat la povestile sale, închizând în sine dragostea puternică faţă de Crăciun. Cel mai legat se simţea de Ave, poate pentru că urechile ascuţite ale acestuia erau singurul lucru moştenit de la mama sa, o nobilă elfă, şi deşi nu văzuse niciodată vreun oraş al oamenilor, era curios, vesel, şi uneori chiar nechibzuit din cauza spiritului său aventurier, moştenit de la tatăl său din neamul oamenilor. Lui îi povestea tot ce mai ştia despre oameni, dar nu mai spunea nimic despre Crăciun.

A observat privirea curioasă a lui Ave şi a zis:

– Ce mai pui la cale acum?

– Hai să mergem în satul tău! Ne intoarcem repede.

– Nu are rost, a raspuns Chris pe un ton ciudat.

– Dar e lumea ta! Vreau să văd şi eu neamul tatălui meu. Mi-au spus că oamenii nu sunt ca noi. Sunt curios să văd cum sunt cu adevărat. Eşti singurul om pe care-l cunosc. Nu ţi-e dor de satul tau?

Chris a privit poteca îngustă, acoperită de zăpadă, apărată de copacii uriaşi, potecă pe care în urmă cu câţiva ani fugise obosit, care într-un fel desparţea cele doua lumi în care trăise. Cărei lumi îi aparţinea? Elfii nu îi impuseseră niciun fel de restricţie, putea oricând să se întoarcă în satul său şi să rămână acolo, dacă asta era dorinţa lui, dar el se ataşase puternic de neamul elfilor. Cu trecerea timpului, atât de lină, simţea ca deşi nu are cum să capete trăsăturile fizice ale elfilor, adopta tot mai mult comportamentul acestora. Era doar un copil când intrase în lumea lor. Nu îi era dor de nestatornicia lumii oamenilor, voia să trăiască printre elfi până ce condiţia sa de om şi-ar fi spus cuvântul, până ce ar fi murit împăcat, ca şi tatăl lui Ave. Îi era dor însă de Crăciun, de spiritul acestuia. Zăpada din pădure vestea că poate, in timp ce el stătea acolo, oamenii se pregateau de Crăciun. Pregătirile începeau chiar şi cu o lună înainte în satul lui, târgul se deschidea la începutul iernii. Chris nu ştia ce să facă. Să pornească intr-o expeditie cu Ave în satul său? Sau să se întoarcă la elfi?

Ave îşi privea nerăbdător prietenul, însă atenţia i-a fost îndreptată spre o siluetă din depărtare. O privea uimit. Chris si-a întors şi el privirea spre locul unde se uita Ave. O tânără drăguţă strângea vreascuri pentru foc. Când şi-a terminat treaba şi a pornit spre sat, Ave s-a luat după ea, înainte ca prietenul său sa-l poata opri. Chris l-a ajuns repede. Îi spunea ca trebuie să se întoarcă, că nu are niciun rost să intre în satul oamenilor, dar Ave nu îl asculta.

Chris a renunţat în final la ideea de a-şi convinge prietenul să se întoarcă, tocmai când satul de munte le-a apărut tăcut în faţă. Era dimineaţă şi fata aceea era singura care ieşise din casă aşa de devreme pentru a-şi îndeplini sarcina. Ave nu se uita in jurul său, dar Chris era uimit. Satul era mult mai bine apărat ca înainte, casele erau mai bine clădite. Crezuse că toate amintirile pe care le avea despre oameni se estompaseră, dar iată ca atunci îşi amintea clar toată copilăria. Zăpada era la fel de curată ca şi în trecut, dar unde era târgul de cadouri? În locul corturilor comercianţilor, al peisajului colorat şi vesel, era o pustietate ciudată. Cum de se schimbase totul aşa de repede? Pentru Chris, trecuse atât de puţin timp de când satul fusese atacat şi el fugise în pădure…

Tânara a intrat într-o casă destul de simplă, dar la fel de bine construită ca şi celelalte. Ave, vesel, privea tot satul, parcă vrând să exploreze fiecare loc, dar Chris stătea nemişcat, în minte apărându-i imagini fugare din copilaria sa atât de liniştită. Când fata a ieşit din casă nu a fost uimită nici de înfăţisarea lui Ave, nici de privirea pierdută a lui Chris. Ave o privea curios, fiindca nu mai văzuse niciodată o femeie din poporul oamenilor, iar Chris a uitat brusc tot ce-şi amintise. Privindu-i figura deschisa si veselă, aproape că auzea colindele de Crăciun şi simţea gustul cozonacilor. Tânăra i-a invitat la un ceai.

Se numea Merry. Familia sa era plecată într-un oraş mai mare, iar ea trebuia să se descurce singură. Ave îi punea mii de întrebări despre oameni, iar Merry îi răspundea răbdătoare. Chris nu spunea nimic. Acea încăpere intimă, mobilată simplu, şi glasul plin de candoare al fetei, îi aducea aminte de locuinţa lui. La un moment dat, profitând de o ocazie in care Ave tacea, a spus:

– Dar Crăciunul? Totul e la fel, nu?

– O, Crăciunul! a zis Merry, trista. Ştiu atât de puţine despre el! Sătenii nu mai cred in el. Nu mai sarbătoresc Craciunul, în amintirea acelui an în care mercenarii au atacat satul. Au fost puţini supravieţuitori. Tatal meu era pe atunci un tânăr ce a luptat. Acum, toţi oamenii urăsc Crăciunul. Nimeni nu vorbeşte despre el.

Chris nu înţelegea vorbele fetei…” Tatal meu era pe atunci un tânăr ce a luptat”? Câţi ani trecuseră? Era sigur că se împlinisera vreo nouă sau zece ani de când fusese găsit de elfi. Dar şi-a dat seama că timpul trece altfel în acel tărâm minunat. Acolo exista o curgere lină, înceată, dar în satul lui trecuse neîndurător, repede. Apoi, a realizat înţelesul vorbelor acelei fete. Oamenii nu mai credeau în Crăciun, credinţa lor fusese spulberată.  Era revoltat. El nu avea să accepte aşa ceva! Uimindu-i pe Ave si pe Merry, care l-au urmat, a ieşit din casă, bătând la fiecare uşă şi spunând tuturor oamenilor să-l urmeze. Sătenii, destul de uimiţi, s-au gândit că e mai bine să-l asculte, crezându-l vreun trimis al împărăţiei, datorită hainelor sale alese. Nu-l mai recunoşteau pe băieţelul despre care toţi spuneau că este cel mai legat de Crăciun. Chris a observat că toţi bărbaţii purtau câte un pumnal cu ei, că erau mult mai apăraţi. Atacul din acea seară de Crăciun chiar îi transformase. I-a condus in centrul pietei publice, acolo unde ar fi trebuit sa se afle bradul impodobit Hotărât, cu un glas puternic, a început să le povestească tuturor oamenilor despre Crăciun.  Voia sa le aducă aminte de sunetul melodios al colindelor cântate din inimă, de brazii împodobiţi, de veselia târgurilor. Ave îl asculta atent, fascinat. Era curios. Copiii il priveau ca şi cum tot ceea ce povestea erau doar nişte basme. Însă oamenii maturi şi bătrânii erau furioşi. Cu ce drept venise acel tânăr să le spună să preamărească o sărbătoare care îşi pierduse toată magia pentru ei, din acel an în care fuseseră atacaţi, iar satul distrus fără milă?

– Nu mai credem în Crăciun! Este o prostie, a spus hotărât un barbat. Familia mea a murit în acel atac al mercenarilor! Nu au ţinut cont de faptul că era Crăciun, ne-au atacat fără milă. Iar acum, după atâţia ani, vii tu sa ne spui că trebuie iar să împodobim brazi şi să cântăm colinde? Din respect pentru ceea ce s-a întâmplat, pentru oamenii care au murit atunci, am îngropat această sărbătoare. Pleacă!

– Nu voi pleca pâna ce nu am să vă aduc aminte cât de mult credea acest sat în spiritul nemuritor al Crăciunului! Familia ta a murit? Ei bine, şi mama mea s-a sacrificat pentru mine. Mi-a spus: „ Nu privi inapoi! „. De ce urâţi această sărbătoare, doar pentru că satul a fost atacat de Crăciun? Astfel de lucruri fac parte din natura trecătoare a oamenilor: atacurile, războaiele, cruzimea. Am trăit într-o lume magică, atât de diferită de cea pe care o cunoaştem noi, însă credinţa mea în spiritul nemuritor al Crăcinului nu s-a stins. E o sărbătoare specială într-o lume schimbătoare, o tradiţie ce nu va apune niciodată. Nimic nu o poate face să dispară. De ce aţi ales calea asta? De ce copiii voştri nu mai ştiu cum e să împodobeşti un brad? Oare nu va mai amintiţi cât de frumos era în trecut, cât de fericiţi eram atunci când ne plimbam printre corturile comerciantilor?

Însă oamenii plecau nepăsători la treburile lor zilnice, fără să se mai uite la Chris, convingându-si cu greu copiii să-i urmeze. Chris privea hotărât acel alai. Nu avea să renunţe. Asta era menirea lui: să reînvie magia Crăciunului.

În fiecare zi, în centrul pieţei, vorbea oricui voia sa asculte despre tot ceea ce însemnase Crăciunul pentru el. Ave si Merry îl ascultau foarte atenţi, dar oamenii treceau pe lângă el aruncându-i priviri batjocoritoare. Însă copiii, atunci când fratii lor mai mari şi părinţii munceau, veneau la locul unde Chris povestea entuziasmat şi îl ascultau atenţi. Pe tânăr nu îl descuraja fragilitatea publicului său. Entuiazmul lui Ave, veselia lui Merry şi curiozitatea copiilor erau adevărate raze de speranţă. Ştia cu siguranţă: în acel an, Crăciunul va fi sărbătorit la fel ca în trecut.

Însă, pe măsură ce zilele treceau, Chris începea să-şi piardă speranţa. Oamenii nici măcar nu îl mai alungau. Nu îi acordau deloc atenţie. Era ca şi cum locul unde Chris vorbea în fiecare zi nu ar fi existat pentru ei. Renunţaseră să-şi mai oblige copiii să stea departe de acel tânăr încăpătânat. Ce puteau schimba nişte copii?

A sosit şi ziua Crăciunului. De abia atunci Chris a realizat cât de mult se schimbaseră oamenii. Stătea în locul unde ar fi trebuit să fie bradul falnic, privind pustietatea din jur.Totul se schimbase.

Chris s-a aşezat pe zăpadă. Simţea că totul este pierdut. Nu mai ştia ce să mai facă pentru a readuce în sufletul oamenilor acea credinţă stinsă. Pe când era un copil legat puternic de tot ceea ce însemnau tradiţiile de Crăciun, i se părea că zăpada are suflet, că zâmbeşte încântată de veselia şi bunătatea oamenilor. Acum era doar neclintită. Se transformase odata cu oamenii. Nu uitase sângele victimelor ce au pătat-o cu mult timp în urmă. „ Nu are niciun rost!” işi spunea Chris. „ Am crezut demult în magia unui Crăciun nemuritor, dar eram doar un copil prostuţ. Nimic nu rezistă trecerii timpului. Ne legam în fiecare an de nişte obiceiuri fără niciun rost. Oamenii au dreptate…”. Toată credinţa din sufletu-i puternic se stingea încet. Şi, chiar în momentul în care valuri de întuneric, de furie şi de tristeţe amenintau sa-i înece toată speranţa din suflet, a auzit glasul vesel al lui Ave:

– Ne ajuţi sau nu?

Chris a deschis ochii, uimit de spectacolul din faţa lui. Ave si Merry, înconjuraţi de toţi copiii din sat, aduseseră un brad uriaş ce aştepta să fie împdobit. Aveau într-o cutie o grămadă de globuri şi de beteală, confectionate de ei înşişi, în liniştea casei lui Merry.

– Nu are niciun rost! a spus Chris trist. Nu o să reuşiţi sa reaprindeţi flacăra credinţei.

– Te rog! a spus un baieţel. Vrem şi noi să stim cum e Crăciunul….

Vorbele acelui copil l-au făcut să se ridice energic din zăpadă şi să înceapă sa împodobească vesel bradul. Împreună cu Ave, Merry şi toţi ceilalţi copii, a împodobit bradul foarte repede. Merry, cu ceva timp în urmă, din întâmplare, gasise steaua galbenă, care nu-si pierduse strălucirea.  Ave a fost cel care a pus steaua în vârful bradului. Merry, ajutată de copii, a gătit în casa ei foarte multe preparate ca odinioară, pe care apoi le-au întins pe o masă foarte mare, lângă brad. Până la miezul nopţii, Chris le-a povestit iar despre cum era Crăciunul în copilăria lui. În acel moment magic, în care stelele străluceau ca în trecut, toţi au început să cânte colinde, ale căror versuri le ştiau de la Chris. Încet, la auzul colindelor, toţi oamenii au ieşit din casele lor şi s-au îndreptat spre brad. Timizi, stăteau mai departe şi priveau acel spectacol oferit de nişte copii ce abia aflaseră ce înseamnă Crăciunul, dar atunci când au văzut steaua pe care o credeau pierdută pentru totdeauna, la fel ca speranţa lor, şi-au amintit de tot ceea ce pierduseră. Au venit încet spre brad şi au început şi ei să cânte, la început şoptit, dar apoi cu un glas puternic.

A mai sosit un Crăciun în sătucul de munte uitat de lume, aflat la marginea unei păduri adânci, întunecate. Oamenii mâncau cu poftă cozonaci, beau vin fiert, ori ascultau bătrânii ce povesteau legende, A mai sosit un Crăciun, doar datorită unui tânăr care nu a încetat să creadă în ceea ce era mai important pentru el şi care a arătat oamenilor că speranţa şi credinţa nu mor niciodată, ci sunt doar bine ascunse în straturi de mânie sau durere. A mai sosit un Crăciun, aşa cum vor mai veni multe alte sărbători, aducând cu ele acelaşi gust de cozonaci şi aceeaşi magie a unei tradiţii mai puternice decât orice încercare a vieţii şi decât trecerea timpului. Un Crăciun nemuritor.

Anunțuri

2 gânduri despre „Craciun nemuritor- partea a 2-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s