Ingeri crapati

   O, cum te admira cu totii! Cum isi doresc sa isi framante mainile in corpul tau de zeita, sa pangareasca atata frumusete! Pasesti lin, ca si cum ai pluti, nici nu ai de ce sa te grabesti, stii ca lumea intreaga e a ta cand ai primit asemenea carti in bagajul genetic. Poti distruge imperii doar fluturand din gene. Esti o alta Elena pentru care mii de barbati ar dezlantui razboaie. Si nu esti doar un chip frumos, ai si o minte care ar face-o geloasa pana si pe Atena.

Merg in urma ta, ca un catel credincios, asa cum am facut-o mereu. Nu realizezi cat de perversa e prietenia dintre noi, nu? Nu realizezi ca frumusetea ta pare ceva demonic printr-o perfectiune ce nu poate fi alterata de nimic din exterior, asezata langa uratenia mea? Nu realizezi ca sunt viermele pe care il taresti dupa tine si ca senzatia asta ca oricand pot fi strivita de tocul pantofului tau e un sentiment care innobileaza mizeria din mine? Quasimodo nu a fost niciodata la fel de constient ca mine de uratenia lui, reflectata in frumusetea unei Esmeralde cu pielea alba si parul drept si castaniu, De fiecare data cand ma uit in ochii tai albastri, de fiecare data cand iti ascult povestile, de fiecare data cand accept sa vin dupa tine la cine stie ce petrecere…

Sau realizezi, si asta te inzestreaza si cu o rautate feroce? Realizezi ca mi-e imposibil sa ajung vreodata sa ma iubesc? Sunt doar acea fata supraponderala pe umarul caruia plang toti baietii carora le frangi inima in felul in care te joci cu ei, seducandu-i, lasandu-i sa creada ca pot ajunge sa iti sarute talpile, pentru ca apoi sa le strivesti sufletele spunandu-le ca, la randul tau, astepti un alt zeu, ca nu poti simti nimic pentru ei, atat de simpli, atat de sovaitori in fata frumusetii tale ori luand aere de don juan jalnice, abordand o tactica a orgoliosilor care ascund in spatele narcisismului o stima de sine exagerat de scazuta? De parca ei nu-si dau seama ca tie iti trebuie un barbat in fata caruia pana si Apollo sa se plece rusinat! Si umarul meu e indeajuns de mare incat sa ii cuprinda pe toti acesti amarati. Si pieptul meu e indeajuns de larg incat sa ascunda in el durerea tuturor. Insa niciodata nu sunt mai mult decat “fata aia tacuta si grasa pe care o putem suna la miezul noptii ca sa ne povestim frustrarile si caruia niciodata nu ii spunem “multumesc”.

Am incercat sa imi bag degetele pe gat de fiecare data cand indrazneam sa cred ca pot gasi fericirea in vreo felie de tort. M-am infometat zile, saptamani de-a randul, pentru ca apoi sa iau cu asalt tot frigiderul. Sub toate straturile astea de grasime, ascund un suflet gol. Si, ciudat, uneori gasesc aceeasi goliciune in privirea ta de azur. Spune-mi, de ce? Care e motivul pentru care esti…trista? Adopti o atitudine de martira? “O, doamne, toata lumea se opreste doar la frumusetea mea, as vrea sa vada si dincolo de ea?” Vad si mai mult de atat, stai linistita. Nu ii lasi tu sa nu vada cat de inteligenta esti, fara a fi insa neaparat desteapta, cat de subtila fara a fi neaparat vicleana, cat de mandra fara a fi aroganta. De ce ai o privire gaunoasa cand ar trebui sa danseze tot Universul in ochii tai?

Sunt prietena ta cea mai buna, mi-ai spus-o de multe ori. Nu stii insa ce dusmane imi sunt gandurile uneori, in noptile in care doar perna ma poate incalzi. Pernelor nu le cresc brate cu care sa te cuprinda inapoi, pernele nu pot sopti ca totul va fi bine…Uratenia mea se dezintegreaza constant sub actiunea fiecarei fibre a frumusetii tale, nu mai raman nimic…Ma faci sa-mi fie sila de mine. Oglinda mea uraste ca trebuie sa imi infatiseze, zilnic, reflectia asta. Dar e tot ce sunt. Ma masturbez in scarba. Pana si propriilor mele maini le e oroare de mine. Poate cel mai oroare. Si inca nu am pomenit nimic de sufletul meu! Nu ai reusit sa aprinzi in el nicio idee mareata, nicio vapaie purificatoare. E doar puroi aici, noroiul intregii omeniri. Poate ca aspectul meu fizic e o consecinta a urateniei din sufletul meu. Poate ca sufletul tau e unul aparte…Si s-a construit pe un astfel de trup. Poate ca…

– La ce te gandesti? Nu ai scos o vorba tot drumul!

– La nimic…

Condu in continuare. Da, uneori cred ca stii cat ma faci sa sufar. Altfel, nu m-ai mai fi tarat dupa tine pentru un concediu la mare. Ai sa fii sirena plajei…Cati barbati vor fluiera dupa tine! Mie trebuie sa-mi gasesti o patura uriasa, sa ma ascund sub ea de tot soarele din lume.

*

– A fost o zi…minunata!

Te-ai si bronzat. Uniform, ca in filme. Pielea mea e rosie ca racul. Nu ne saturam niciodata de ironiile astea, nu?

Bineinteles ca nu am reusit sa te conving sa ma lasi sa stau in camera de hotel. M-ai tarat dupa tine. Prietenii tai ma priveau cu mila. As fi preferat dispretul. Dispretul inseamna o implicare afectiva din partea celuilalt, inseamna ca poti trezi in el ceva puternic, ceva care il oripileaza. Mila, in gratuitatea ei, e cel mai pervers sentiment.

Ai adormit dupa mult timp, dupa ce mi-ai povestit inca o data cine stie ce. Nu am putut sa te urmaresc…O piatra grea apasa peste sufletul meu. As fi vrut sa strig intregii lumi durerea mea…Durerea a ce? Nici macar asta nu puteam explica. Macar daca ar fi fost nobila…Macar daca as fi putut-o indura ca un martir…

Nu puteam sa adorm. M-am ridicat incet din pat, ca sa nu te trezesc. Lumina lunii iti invaluia corpul, extaziata ca atinge pielea unui inger.

Nu ar fi trebuit sa inviti langa tine un demon ca mine…

Pana si iadul m-ar gazdui cu sila…Nu fac nimic altceva decat sa-ti arat cum e in sufletul meu…

Daca nu te-as fi legat la gura, tipatul tau ar fi zguduit intreaga planeta. Stai linistita, am fiert o oala intreaga de apa…Da, draga mea, corpul tau nu va mai fi la fel dupa…

Am lasat cea mai mare portiune pentru a-ti inunda chipul sculptat de un creator desarvasit cu flacari de infern. Ti-ai etalat frumusetea in fata mea atata timp…Cum de nu te-ai asteptat la asta? Te doare? De ce te uiti la mine cu ochii astia scindati in agonie?

Am ingenunchiat in fata corpului tau trecut prin foc si am soptit:

– Fa-i sa te iubeasca acum…

Nu te mai pupasem niciodata inainte pe obraz. Mocirla nu indraznise sa murdareasca lacul de o puritate extrema.

Acum…Bun venit in lumea mea. Umple-ti privirea de disperare! Era prea pustie cand ar fi trebuit sa fie plina de viata in perfectiunea ei.

[ Exista un motiv pentru care aceasta postare se afla la sectiunea FICTIUNE. E fictiune. Nu am niciun motiv  sa scriu in aceasta perioada despre astfel de lucruri, chiar am ajuns sa am mai multa incredere in mine, datorita prietenilor mei, dar de mult timp voiam sa scriu aceasta poveste. Facand abstractie de convingerile mele, m-am depersonalizat si am scris din perspectiva unei tinere care nu seamana deloc cu mine ( poate ca am adunat frustrarile mele de demult si le-am materializat in aceasta postare). Dar asta nu inseamna ca eu, personal, as turna apa peste femeile pe care le consider foarte frumoase ori celebritatilor de la Hollywood Poate voi incerca in curand sa descriu aceeasi situatie din persectiva „victimei” ]

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.