Cheile Nerei sau cum natura poate modela un colţ de rai pământesc

“Urmează-mi cursul şi aminteşte-ţi că eşti doar un om. Admiră frumuseţea acestui loc în linişte, aşa cum pădurile verzi de aici sunt calme în timp ce razele soarelui cad printre copaci. Tu poţi crea, în lut, pânză şi hârtie, natura creează din piatră ca un tâmplar desăvârşit. Când liniştită, când agitată, ca viaţa însăşi, sunt o mică parte din opera de artă a naturii, un colţ de paradis pe acest pământ pierdut în mica ta ţară. Şi-a luat paleta de culori şi a revărsat în Lacul Dracului un albastru intens. Cu Ochiul Beiului, mâna i-a tremurat puţin şi a presărat şi verde. Îţi scaldă ochii de atâta claritate. Cascadele îşi aruncă frenetic torentele în apele râurilor, amintindu-ţi de frumuseţea căderii. Copacii îşi încolăcesc trunchiurile şi rădăcinile în forme stranii şi stau mândri, milenari, într-un teritoriu în care verdele frunzelor te doare de prea multă culoare, verde iubit de razele soarelui”.

Asta mi-a şoptit Nera, cuvintele astea le-am ascultat în timp ce mă plimbam prin cheile ei. Nu le-am auzit, atunci, eram fascinată de atâta frumuseţe.

Am învăţat că sunt locuri care nu aparţin omului, ci naturii. Şi deşi omul e acolo, nu el e stăpânul. El doar admiră, doar respiră aer curat, sau evadează puţin din agitaţia de zi cu zi când simte că nu mai poate.

Am învăţat că trupul mi-e uneori ca o cuşcă, înfiorător de fragil, pentru sufletul din mine care nu ştie dacă ar vrea să atingă albastrul cerului sau să se arunce în vâltoarea torentelor.

Am păşit pe poteci de calcar, mi-am odihnit ochii şi mi-am încântat urechile de linişte.

Şi nu am înţeles nimic din ce mi-a şoptit Nera, din ce a vrut cu adevărat să îmi spună, să mă înveţe. Dar poate că are legătură cu faptul că suntem doar oameni şi că pământul ăsta nu e al nostru, ci aparţine naturii. Că existăm doar pentru o clipă, dar asta nu contează atâta timp cât avem atâta frumuseţe de descoperit. Că pietrele ne păstrează vibraţiile paşilor noştri cutezători sau şovăielnici în adâncurile lor.

Avem o viaţă de trăit, în agitaţie, viteză, printre şoferi grăbiţi şi funcţionari plictisiţi.

Dar avem şi un suflet de mângâiat, iar Cheile Nerei îşi aşteaptă oamenii care le vizitează ca să îi întrebe: „ Leapădă-ţi e-goul, frustările, greutatea de pe umeri, doar respiră şi trăieşte”.

Trupul meu n-a putut să îşi arunce temerile. Dar dincolo de el, am simţit cu adevărat o pace, o linişte interioară, în timp ce paşii mei urmau cărările din pădure ce şerpuiesc fără să se grăbească nicăieri.

( photo credit: Ungureanu Alexandru)

Anunțuri

Un gând despre „Cheile Nerei sau cum natura poate modela un colţ de rai pământesc

  1. Imaginea superbă, textul emoţionant. Felicitări şi mulţumesc pentru călătoria imaginară pe care mi-ai creat-o în minte!

    O mică corecţie, dacă-mi permiţi: „Leapădă-ţi ego-ul, frustrările” 😳

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s