Când un introvertit te iubeşte…

Nu te aştepta la manifestări spontane, zgomotoase, publice, de a arăta că te iubeşte; ca lumea să ştie astfel despre sentimentele lui. Dar va şti…În felul în care se uită la tine. Fie că îi eşti soră, cel mai bun prieten sau partenerul de viaţă, când un introvertit te iubeşte, aşteaptă-te la o iubire tăcută, ca un foc care arde, mocnit, dar pe care nu îl poate stinge nimic.
Un introvertit va observa atâtea lucruri despre tine, fără ca măcar să vrea asta…Cum ţi se luminează faţa când vorbeşti despre ceva care îţi face plăcere. Cât de mult îţi plac clătitele sau urăşti cafeaua. Cum te strâmbi când acea persoană trece pe stradă iar tu nu aprobi felul cum e îmbrăcată. Dar nu le va folosi ca să te controleze, ori să joace un joc de-a ” cine conduce aici, în această relaţie”, pentru că el nu vrea să conducă, şi nu, nu vrea nici să fie condus. Doreşte doar liniştea, calmul unei relaţii în care poate fi el însuşi cu tine- persoana aia distractivă, căreia, surprinzător, uneori nu îi tace gura. Şi când te iubeşte, ajunge să fie el însuşi cu tine. Nu imediat, dar în timp. El, cu toate ciudăţeniile dar şi cu toată spontaneitatea, setea lui de aventură. Nu credem că doar între patru pereţi e fericirea. Ştim că e acolo, afară, explorând, văzând tot ce are lumea de oferit- doar că vrem să vedem lumea fără a fi undeva în centru.
Deşi va observa toate lucrurile astea, întotdeauna va găsi ceva despre tine care îl va uimi- pentru că el nu se plictiseşte uşor cu sine, şi asta face să îi fie uşor să nu se plictisească de celălalt.
Da, aşteaptă-te să fie mai închis, să dezvăluie mai greu anumite lucruri, dar le va dezvălui, în felul lui. Poate juca, când situaţia o cere, rolul unui pseudo-extravertit, atunci când sunteţi undeva unde e multă lume, dar cel mai bine te va iubi când e el însuşi, când sunteţi singuri. Atunci, ca prieten, ţi se va dezvălui mai uşor, fluid, spontan, din suflet; atunci, ca iubit, îţi va arăta că există multe feluri de a iubi, niciunul greşit sau corect- dar că poţi iubi intens şi fără să strigi despre asta lumii. Însă ţie îţi va „striga” asta…În multe, multe feluri.
Pentru că e loial şi capabil de sacrificii ( mai ales dacă face parte din „echipa” INFP), are uneori teama de abandon, ori probleme când vede că e lăsat deoparte în detrimentul altcuiva. Însă ce îl va măcina pe interior atunci nu e neapărat gelozie sau invidie, cât tristeţe. Vor fi momente când se va lăsa controlat de aceşti „demoni”, dar de cele mai multe ori va şti cum să ajungă la un consens cu ei. Prin amintirea faptului că sentimentele lui sunt cum sunt, că la urma urmei nu îi aparţii lui, aparţii lumii, dar iubirea lui pentru tine îi aparţine şi e acolo- o perlă formată zi de zi, secundă de secundă, pierdută într-o scoică oarecare, care ştie că e oarecare şi nu nu vrea să fie aleasă, e mulţumită doar să fie acolo, pe plajă, să asculte valurile mării şi să se bucure de spectacol.
Când un introvertit te iubeşte, nu te aştepta să strige lumii despre asta. Dar tu vei şti.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.