Dacă lunile ar fi oameni: Ianuarie

tumblr_lt2runKYWZ1qi23vmo1_500_largeIanuarie e serios fără a fi plictisitor şi îi place singurătatea.

Când toţi ceilalţi băieţi se jucau fotbal în curtea şcolii, Ianuarie mai împrumuta altă carte de la bibliotecă. Era fascinat de dinozauri şi spaţiu. Acum, nu este astronaut, dar construieşte avioane. Nu te va plictisi cu detalii tehnice despre munca lui şi nici nu va adopta o atitudine superioară datorită culturii generale vaste pe care o posedă, dar dacă vrei să scapi de el, vorbeşte-i de lucruri triviale.

Când îl vezi, înalt şi slab, cu părul întunecat şi un chip serios, te sperie puţin. Îţi lasă impresia de persoană rece, de care nu te poţi apropia. Dar, când ajungi să îl cunoşti mai bine, îţi dai seama că e un prieten loial. Te ascultă, dar nu te alină şi, deşi e capabil să dea sfaturi practice, pentru că e mereu ancorat în realitate, preferă să nu facă asta, pentru că Ianuarie e genul de persoană care vrea să stea „în banca lui”, să îşi vadă de treburile lui.

Uneori, iarna, în paltonul lui gri, porneşte în plimbări solitare. Îi place să observe lumea din jurul său, dar atunci când este observat la rândul lui, la început este stânjenit puţin. Însă, când începe să vorbească, cu glasul lui molcom, îţi dai seama că nu e un sociopat, aşa cum lasă impresia, ci doar un suflet de copil prins într-un corp care a crescut parcă peste noapte, un copil curios, dar nu despre evenimentele din vieţile celorlalţi, ci despre lume, despre oameni şi diferenţele lor culturale.

Ianuarie glumeşte rar şi zâmbeşte şi mai rar, dar nu e o persoană tristă, ci doar o persoană care nu prea are „demoni” pe care trebuie să îi controleze, angoase, vreun tumult interior. Liniştea sa interioară nu e nepăsare tocmai datorită curiozităţii sale intelectuale. Dar, deşi îl fascinează umanitatea, oamenii îl cam lasă rece.

Însă, atunci când Ianuarie iubeşte, iubeşte din suflet, necondiţionat, cu tot ceea ce este. Are un cerc de prieteni apropiaţi unde se simte în largul lui, singurele persoane care îi spun uneori: „Mai taci” atunci când se avântă în cine ştie ce poveşti sau ştiu că dincolo de alura sa severă, aproape „militară”, este destul de împiedicat. Pentru aceşti oameni, ar lupta cu „balauri” care, personal, pe el nu l-ar chinui vreodată.

Iar în dragoste, toţi cei care îl consideră un fel de puritan pentru că nu face glume cu tentă sexuală şi în general nu prea vorbeşte despre sex, toţi cei care nu fac parte din cercul lui de prieteni apropiaţi şi care mai glumesc uneori despre el că ar fi virgin, ar fi uimiţi dacă iubita lui le-ar povesti despre nopţile lor pasionale. Dar, majoritatea nici nu ştiu că are o iubită. Ianuarie nici măcar nu are Facebook.

A întâlnit-o într-o zi de primăvară. Era o turistă străină în oraşul său şi l-a întrebat dacă ştie un local ce serveşte mâncare tradiţională de acolo. După ce i-a povestit vreo câteva minute despre obiceurile culinare din diferitele regiuni ale ţării, i-a recomandat un local. Mult mai îndrăzneaţă decât Ianuarie, fata l-a rugat să o conducă acolo. „ E o hartă cam prost făcută!”. Odată ajunsi la restaurant, i-a spus că îi face cinste cu o masă, în semn de mulţumire pentru recomandare.

Au discutat o grămadă, despre diverse subiecte. Nu mai întâlnise pe nimeni care să îl stimuleze intelectual ca acea necunoscută. Au fost uimiţi când chelnerul le-a spus că restaurantul se va închide. Tânăra i-a spus că a doua zi va pleca la ea în ţară, dar i-a dat adresa ei, să mai corespondeze. „Nu am Facebook, şi chiar îmi place să scriu scrisori!”. Atunci a fost unul dintre puţinele momente când Ianuarie a zâmbit. Iubita lui i-a spus, peste mult timp de atunci: „În clipa aia, arătai ca un copil care vede pentru prima oară luminiţele de Crăciun.”

Şi-au scris vreo trei luni de zile, iar apoi, într-o zi rece de iarnă, s-a trezit cu el la uşa ei. Avea în mână un buchet de trandafiri. A întrebat-o: „ Ştii cumva un local bun care serveşte mâncare tradiţională de aici?”. Nu au plecat nicăieri în acea noapte.

Ianuarie e rece, dar nu e de gheaţă. Răceala lui nu e ascuţită, nu ucide, nu îţi îngheaţă sângele. Răceala lui e liniştea de după o ninsoare puternică, e momentul ăla când după ce te plimbi prin ger intri în local şi comanzi o ciocolată caldă. Doar că nu îşi deschide sufletul multora. Aceia cărora le este permis pe acolo, au ce poveşti asculta.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.