Dincolo de poduri

Ieri, mi-am petrecut ziua cu sora mea, un coleg de al ei de clasa si cea mai buna prietena de a ei, in Constanta. Sora mea a vrut sa viziteze o prietena de a ei care sta in Constanta si aveau nevoie de un adult pentru ca parintii lor sa fie de acord cu aceasta calatorie de o zi.

Poate ca ar fi trebuit sa simt o nostalgie fata de adolescenta, fata de anii liceului, in clipele petrecute printre adolescenti de 16 ani. Dar nu am simtit ca intre noi s-ar afla vreo distanta, ca eu as fi de cealalta parte a unui pod pe care l-as fi trecut in anii de facultate. Eram acolo, cu ei, de-a lor, incercand sa tin pasul cu priceperea lor in privinta tehnologiei. Cu aceleasi preferinte si pasiuni.

Printre snap-uri si Instagram, straine mie, prin discutiile pe care le-am avut cu ei, am realizat ca lumea asta a retelelor sociale, a conectivitatii, nu le slabeste inteligenta, ci le-o ascute. Ii face sa aiba opinii puternice despre subiecte cat se poate de importante. Da, e si o lume ludica, a spectacolului, dar deschiderea asta catre…orice ii face cumva sa filtreze ceea ce este relevant pentru sinele lor, din toata acest ocean de informatii.

Ne plimbam pe faleza pustie din Mamaia, observam cum oamenii lucrau pentru deschiderea sezonului de 1 Mai si vorbeam despre pasiunile fiecaruia si cum sunt aceste pasiuni alimentate cumva de ceva din interiorul nostru, despre muzica, seriale, si tot asteptam momentul ala cand aveam sa exclam „Dar eu sunt de cealalta parte a podului! Eu trebuie sa citez dupa sistemele Oxford sau Harvard. Eu as putea face credit la banca. Iar daca fac greseli, e pur si simplu vina mea, o eroare de judecata. Nimeni nu ar curata voma dupa mine daca as vomita dupa o noapte de betie si s-ar gandi ca asta e doar o greseala in calatoria de descoperire a sinelui.”

Dar eram de a lor. Sunt de a lor si probabil intotdeauna am sa fiu de a lor, cu sufletul asta nestiutor si totodata batran. Da, as putea face credit la banca, dar exista momente in care imi amintesc de Klaroline si de cat de frustant este ca, in acel univers, ei nu sunt impreuna. Daca ma imbat, daca deraiez putin de la normele impuse, ar fi doar vina mea. Dar, la fel ca ei, sunt in cautarea acelor lucruri prin care sa ma situez cumva intr-o pozitie de individualitate fata de aceste norme.

Am crezut ca voi trai sentimente de deja-vu, dar am experimentat o zi in care mi-am dat seama ca timpul nu e ceva liniar, iar faptul ca traversezi anumite etape nu inseamna automat faptul ca e nevoie sa construiesti poduri.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s