După o vreme…(V): Dincolo de exotic

9f0227801414289b1c8f4ae6f196109c Semestrul trecut, la un curs de „Introducere în Antropologie”, am aflat că exoticul, ca noţiune în sine, nu există. Exoticul e ceva ce proiectezi locurilor îndepărtate, persoanelor diferite, în general unei alterităţi la care nu ai acces direct.

Uneori, mă gândesc că asta se poate spune şi despre felul în care ne imaginăm dragostea şi ce înseamnă să fii într-o relaţie, mai ales când nu o trăim. Ca ceva „exotic”. Pasiune, focuri de artificii, fluturi în stomac, nebunie, pe fundalul unei dimensiuni tragice de „ nu pot trăi cu tine dar nici fără tine” alimentată de cărţi, filme şi seriale. Aşa cum proiectăm exoticul asupra unor locuri, experienţe, civilizaţii, aşa îl putem proiecta şi asupra persoanei iubite, când suntem în starea de îndrăgosteală, când încă e un Celălalt pe care trebuie să îl descoperim.

Dar, după o vreme, când iubim, nici nu ne dăm seama când frenezia asta de a experimenta exoticul e înlocuită de banalitatea vieţii de zi cu zi. Treptat, dragostea nu mai e ca o limbă străină pe care o înveţi, la început stângaci, e familiaritatea cu care atunci când te întorci de la muncă primul lucru pe care îl faci e să îţi dai sutienul jos.

După o vreme, nu îi mai simţi lipsa la trei dimineaţa când nu e lângă tine şi ai vrea atingeri şi o piele caldă lângă a ta, ci la trei după-masa, când eşti la birou iar în toată frenezia aia te gândeşti cât de mult ai prefera ca în acel moment să vă plimbaţi prin vreun parc. Cât de mult îţi lipseşte schimbul ăla de priviri când judecaţi stilul vestimentar al unui necunoscut.

Dragostea devine din „hai să trăim aia, cât mai nebunesc, cât mai departe, hai să fugim de noi” un „ hai să trăim. Aşa cum suntem, cu tot ceea ce înseamnă viaţa, de zi cu zi, cu toate contradicţiile ei.” E atunci când tot ce ai vrea dimineaţa e să mai zăboveşti un minut în pat lângă celălat, dar te îmbraci să pleci la muncă. E mesajul ăla cu detalii scârboase sau explicite despre o situaţie prin care treci într-un anumit moment pe care nu ai cum să îl trimiţi altcuiva.

Nu mai simţi nevoia să proiectezi exoticul în celalălat atunci când, după o vreme, celălalt îţi devine cel mai bun prieten. Iar rutina? Nu se poate instala atâta timp cât, alături de persoana iubită, descoperi cu fiecare zi care trece că nu mai e nevoie să proiectaţi exoticul niciunde, pentru că el există de fapt, în voi. Şi exploraţi, împreună, exoticul din fiecare. Facând glume pe seama lui, venerându-l şi animalizându-l.

Reclame

Un gând despre „După o vreme…(V): Dincolo de exotic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.