„Tie ti-a dat cu seen?”

„Vio, pot cauta si eu de pe facebookul tau colegi de ai mei de clasa si de scoala?” m-a rugat o nepoata din partea unei verisoare weekeend-ul asta, cand mi-am vizitat rudele. „Sa vad ce mai posteaza”.

Aceasta nepoata este in clasa a V-a si implineste in curand 12 ani. Mama ei nu o lasa sa isi faca cont de Facebook. Mi-a spus ca, in afara de ea, o singura colega nu are Facebook. Am acceptat si i-am dat telefonul meu. Niciuna dintre colegele ei nu avea profilul privat, iar nepoata mea stia care este numele lor de utilizator.

Am urmarit, vreo jumatate de ora, cum da scroll pe profilele colegelor si colegilor ei de 12-14 ani. Am vazut pre-adolescente care par cu cel putin 3 ani mai mari decat sunt. Share-uri la tot felul de citate de dragoste sau din categoria ” fii o femeie de care se sperie diavolul.” Am vazut un spatiu al unor copii care vor sa isi demonstreze, lor, ca nu mai sunt copii. Ma intrebam :”Eu ce faceam la 12 ani?” Nu de groaza. Nu era o curiozitate izvorata din ” ei sunt deja pierduti.” Ci doar curiozitate. Incercam sa imi amintesc cum ma manifestam eu, atunci, in acel spatiu ambiguu al trecerii de la copilarie la adolescenta. Imi amintesc, vag, cum ma jucam cu papusile nu de dragul jocului in sine, ci pentru ca imi placea sa ma gandesc, dinainte, la un „scenariu” pentru jocul respectiv. Imi amintesc de olimpiadele la limba romana si de cat mult timp investeam sa am caiete scrise frumos, cu pixuri colorate. De jocuri pe afara. Si noi aveam jocuri de putere, doar ca nu se manifestau prin share-uri, like-uri si acest ” tie ti-a dat cu seen?”

E o realitate care nu e neaparat de condamnat. Mai promiscua, cu mai multe alternative. A unor copii care desi pozeaza in adulti, tot copii sunt. Care nu mai au doar terenul de joaca la dispozitie, ci intreaga lume, printr-un simplu click.

Noi nu aveam certitudinea semnului de vazut din mesajele de pe Facebook. Trebuia sa intrebam: „S-a uitat la mine?”. Imi amintesc cat de mare mi se parea lumea. Un loc straniu, contradictoriu, imens. Dincolo de pozitia care sa le scoata in evidenta trupul am vazut, in acele poze, o luciditate in privirile lor de fete de 12 ani cu haine pentru cele de 20. Izvorata, poate, din felul in care lumea poate fi capturata intr-un simplu device.

„Ti-a dat cu seen?” O mai aud pe sora-mea ca isi intreaba colegii. 16 ani, putin mai mare decat nepoata mea.

Se pare ca asta e un fel de laitmotiv actual al lor. Primesc informatia, dar aleg sa raspunda acolo unde ii intereseaza. In timp ce celalalt, printr-un simplu semn de vazut, primeste un feedback raspicat, clar, putin crud. „Da, ma intereseaza asta, asa ca am vazut si ti-am raspuns” ori „Am vazut asta, dar nu o sa iti raspund imediat, din varii motive. Sau poate nu am sa iti raspund deloc.”

Poate asta e paradoxul pre-adolscentilor si adolescentilor activi pe retelele de socializare. Certitudinea care naste cele mai mari incertitudini.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.