Dacă lunile ar fi oameni: Septembrie

Septembrie e serios, puţin detaşat şi rece, dar ascunde asta sub anumite nuanţe de teatralitate. Doar cei care îl cunosc foarte bine ştiu că glumele pe care le mai spune uneori şi modul în care se mai manifestă, ca şi cum ar dori să fie în centrul scenei fac parte dintr-o performanţă. Că este el în linişte, în dimineţile reci şi pe drumuri de munte.

Înalt şi slab, cu părul castaniu puţin ondulat, are un anumit şarm, dincolo de aerul de „tocilar”. Are mintea ascuţită, dornică de discuţii intelectuale, să cunoască cât mai multe lucruri şi mai ales fascinată de lucrurile clare, logice, însă sufletul său e de o căldură blândă, molcomă. Observă cu adevărat lucrurile şi lasă pentru început impresia că este undeva, departe, într-o fortăreaţă, că nu poţi ajunge la el decât printr-un exerciţiu de raţiune, dar apoi vine lângă tine, cu un farmec special, prin stângăcia şi glumele lui nevinovate, şi îţi dai seama că tot ce vrea e să cunoască diversitatea caracterelor umane. Distras de nonşalanţa şi performanţa lui jucăuşă, nici nu îţi dai seama cum ajungi, alături de el, de la banalităţi şi glume să vorbiţi despre sensul existenţei umane. Nici nu realizezi cum a reuşit să ajungă să comunice cu sinele tău. El nu vrea să „colecteze” suflete, să afle secrete, vrea doar să înţeleagă.

Deşi fascinat de matematică şi ştiinţele exacte, are o parte sensibilă. Doar prietenii apropiaţi ştiu că scrie poezii. Le mai arată, cu timiditate, şi rămâne uimit când primeşte aprecieri. Îi place să urce pe munte de unul singur şi, când ajunge pe vârf, îşi scoate carneţelul şi mai scrie o poezie două, în linişte. Acolo, se simte ca acasă. Departe de oameni, îşi adună energia pentru a putea apoi, în mijlocul lor, să îşi joace rolul cu blândeţe.

Îi surprinde pe ceilalţi, fără să urmărească asta, prin micile contradicţii care îl caracterizează. Deşi este slab, aleargă la maratoane şi câştigă medalii. Atrage multe femei, prin amestecul între stângăcie şi o hotărâre de gheaţă, între căldură şi răceală. Iubitele pe care le-a avut au crezut că ele aveau să fie cele care îl vor învăţa ce înseamnă pasiunea, să te laşi dus de val, doar ca să îşi dea seama apoi că, în privinţa asta, ochii lui căprui şi reci ascund adevăraţi vulcani.

Septembrie demonstrează prin felul curat, sincer în care trăieşte, că poţi ajunge la un anumit nivel de cunoaştere fără ca asta să seteze o distanţă de netrecut între tine şi ceilalţi şi fără să nască în tine complexe de superioritate şi că poţi să ai mintea rece şi sufletul cald fără ca asta să te facă sociopat.

 

Reclame

Un gând despre „Dacă lunile ar fi oameni: Septembrie

  1. Pingback: Semne de toamnă | Simplu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.