Dacă lunile ar fi oameni: Noiembrie

Noiembrie se plimbă tăcut prin mulţime, singur, dar nu trist sau melancolic din cauza acestei singurătăţi. Părul de abanos, creţ, şi ochii aproape negri îi conferă o alură exotică. L-ai vedea undeva, pe o plajă cu nisip alb, făcând surf. Se pierde adeseori însă în ceaţă, cu geaca lui kaki. Alege cărări de munte şi se simte cel mai bine în cafenele sau ceainării unde alege locul de la geam, îşi scoate carneţelul unde mai compune câteva versuri de cântece şi mai priveşte, din când în când, oamenii care trec pe stradă, grăbiţi.

Are o alură de copil stângaci, timid, care a crescut brusc peste noapte. La cei 1,90 de metri pe care îi are, e cel mai înalt din micul lui grup de prieteni. Dacă nu l-ai cunoaşte, ai crede că e doar un tânăr înalt, anxios, care stă pe margine deşi tot ce vrea e să fie şi el inclus pe terenul de joacă. Însă, e una dintre cele mai calme persoane pe care o poţi întâlni şi este mulţumit cu locul său de pe margine.

Doar prietenii lui ştiu de talentul lui de a cânta la chitară melodii compuse de el. L-au încurajat să dezvăluie lumii acest talent, însă el preferă să cânte doar în faţa lor. Are o voce joasă, plăcută, în armonie cu ochii lui întunecaţi. Uneori, când mai povesteşte lucruri despre el, te face să îţi dai seama cât entuziasm se poate ascunde uneori într-o persoană preponderent melancolică. Închizi ochii, şi ar putea să îţi povestească despre orice. Despre cultivarea cartofilor sau roboţi. Te transportă, cumva, într-un spaţiu al copilăriei, cald, şi aproape că simţi mirosul plăcintei de mere făcută de bunica. Pasionat să facă prăjituri, când cei din gaşca lui de prieteni se mai adună la el acasă, mereu îl roagă să le mai facă o prăjitură.

Noiembrie nu e greu de înţeles. E doar o persoană solitară, introspectivă, căreia îi place să observe lucrurile din jurul ei şi care are meteahna de a căuta absolutul în lucruri pe care mulţi le trec cu vederea şi de a se simţi confortabil în medii în care mulţi alţi oameni ar vrea mai multă căldură, acţiune. Mult timp a considerat că Octombrie ar putea fi mai mult decât cea mai bună prietenă a lui, tocmai din cauză că se uita la ea şi se vedea pe sine, într-un fel de oglindă întunecată. Asta până să o întâlnească pe Decembrie şi până să observe cum Octombrie relaţionează cu Mai. Atunci, a realizat că oamenii ca el şi Octombrie au nevoie, în dragoste, de cineva care să se simtă ca acasă atunci când intră în cafenea sau ceainărie şi se aşează la masă lângă ei. După ce afară ar fi putut naşte furtuni, or abandona în spectacol într-un mod aproape teribil.

Noiembrie e una dintre cele mai simple persoane, odată ce ajungi să îl cunoşti. E un exemplu al felului în care faptul că îţi acoperi sufletul de solitudine nu te transformă într-un sloi de gheaţă, ci îţi poate conferi o căldură ce aduce aminte de copilărie.

Anunțuri

Un gând despre „Dacă lunile ar fi oameni: Noiembrie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s