Vacanţă la Roma I

36c9ff21a362d6f15c4c29a8eb5f978dSe uita pe geam, aşteptând plictisit ca toţi oamenii să se aşeze la locurile lor, iar avionul să decoleze. A tresărit atunci când a auzit o voce puternică, dar plăcută, de femeie:

-Eu am locul de la geam!

Pe culoarul avionului stătea o tânără de vreo douăzeci şi ceva de ani, cu părul blond, cârlionţat, şi un ruscac mic, negru, ce îi stătea pe un umăr. Obişnuit să analizeze astfel de detalii, a calculat, din priviri, că întreaga ei vestimentaţie costa de zece ori mai puţin decât pantofii lui. Purta nişte blugi albaştri, ce îi cădeau drept pe picioarele subţiri, şi un tricou mov. Era slabă şi avea nişte sâni mici, fapt care îi permitea să nu poarte sutien fară a cădea în ridicol. Nu era machiată, avea buzele date cu balsam, probabil de la Nivea.

-Într-adevăr, cred că am locul de la margine!

S-a ridicat şi a lăsat-o să se aşeze la locul ei. Tânăra şi-a trântit ruscascul pe scaunul din mijloc.

-Maria! s-a prezentat ea, simplu.

-Eu sunt Adrian! a mormăit.

-Cam zgârcită compania la care lucrezi, de ţi-a cumpărat bilete la Ryanair!

Maria a zâmbit, văzând faţa nedumerită a lui Adrian.

-E evident că nu te duci la Roma ca turist! Ceas Rolex, costum…

-Da, mă duc la o Conferinţă de Drept, dar eu mi-am cumpărat biletele. Conduc o firmă de avocatură, alături de un alt asociat.

-Plictisitor…a sosit răspunsul onest din partea Mariei.

Departe de a fi ofensat, Adrian se mira de onestitatea fetei. I-a spus asta fără menajamente, uitându-se direct în ochii lui. Avea nişte ochi de un verde intens. Ar fi putut fi model cu uşurinţă, la înălţimea şi greutatea ei, însă i-a lăsat impresia de genul de persoană noncomformistă. Nu şi-o putea imagina în rochii elegante şi pantofi cu toc, aşa cum avea ocazia să vadă atâtea femei în cercul în care se învârtea.

-Într-adevăr! a confirmat. De obicei, dăm cu banul, să decidem cine să mai plece la astfel de conferinţe. De data asta, eu am fost cel fără noroc.

Era uimit de uşurinţa cu care discuta cu ea. Taciturn din fire, de obicei dura ceva până să se simtă confortabil în faţa unor străini. Uneori, nici cu prietenii lui nu era atât de deschis.

-Ei, măcar după conferinţă poţi vizita oraşul! Ori poţi avea vreo aventură cu una dintre femeile cochete prezente şi ele acolo.

-E a 7-a oară când vin în Roma. După conferinţă, probabil am să mă duc la hotel, să dorm!

Maria a căscat.

-Asta e şi mai plictisitor…

Ar fi vrut să o întrebe: „Dar tu?”, să afle mai multe despre motivul călătoriei ei. Naturaleţea felului în care a decurs conversaţia lor îl stimula intelectual.

Maria şi-a scos căştile din rucsac, alături de o agendă mică, cu broaşte desenate pe copertă. Asculta muzică şi îşi nota ceva în agendă. O parte din el voia să se mute pe scaunul din mijloc, lângă ea, şi să o roage să îi povestească lui orice scrie acolo. Păstra însă distanţa cuvenită, aşa cum a fost învăţat de părinţi.

Când stewardesele i-au întrebat dacă doresc să consume ceva, Maria şi-a luat un sandwich. Adrian se uita uimit cu câtă poftă mănâncă. Maria l-a întrebat:

-Ţi-am făcut poftă?

-Nu, dar pentru o persoană cu silueta ta, ai apetit, nu glumă! Credeam că eşti una din fetele alea care îşi numără caloriile şi au grijă la ce mânâncă.

-Nu, sunt una din fetele alea detestate de celelalte pentru că pot să mănânc oricât, şi nu mă îngraş! Norocul meu, cred că dacă nu aş fi avut metabolismul ăsta, aş fi fost o balenă, pentru că îmi place mult să mănânc. Ştii locuri care nu sunt atât de turistice în Roma? a schimbat Maria subiectul. E a doua oară când vin. Dacă spui că ai vizitat-o de atâtea ori, mă gândesc că ştii astfel de locuri..

-Nu prea am avut timp să mă plimb, am venit doar în interes de afaceri…

Au vorbit până a aterizat avionul, fără să simtă cum au trecut cele două ore. Nu au mai existat puncte moarte în discuţie, iar Adrian nici nu şi-a dat seama când, la un moment dat, s-a trezit că era aşezat lângă ea. Era fascinat de modul în care îi povestea despre excursiile ei prin Europa din ultimii doi ani. După ce a absolvit Facultatea de Sociologie, a simţit nevoia să pornească în astfel de călătorii ocazionale, de una singură. Îi povestea arătându-i poze din telefonul ei, majoritatea selfie-uri. În câteva poze erau şi străini, băieţi şi fete, cu care s-a împrietenit. De fiecare dată când în discuţie apărea şi pentru el o portiţă să se confezeze, la rândul lui, avea un scurt moment de rezervă, înainte de a o sări.

După ce avionul a aterizat, s-au îndreptat împreună spre ieşirea din aeroport.

-Lasă-mă să ghicesc! a zâmbit Maria. Aici nu ai mai fost zgârcit. Te-ai cazat la acelaşi hotel ca întotdeauna, de patru sau cinci stele. Poate chiar în aceeaşi cameră. Suită deluxe. Cameristele ştiu deja ce preferi la micul dejun pe care îl vei servi mâine de dimineaţă în patul imens din mijlocul camerei. Pat în care ai putea atât de bine să ţi-o tragi fără să îţi faci griji că te-ar auzi cineva, doar camera e izolată fonic. Dar care e atât de moale şi confortabil încât te îmbie la cel mai dulce somn. Nici nu are rost să mergi în papuci, că până şi în covoare îţi afunzi tălpile, nu? Iar vederea de pe balcon…Trebuie să fie excepţională!

– În mare parte, ai ghicit…un hotel cu vedere la Colloseum! O sa iau un taxi, dacă vrei să te lase şi pe tine şoferul pe undeva pe drum…

-Nu, mersi, prefer să iau autobuzul! Eu stau la un hostel de pe lângă Termini. Nu am dormit niciodată în vreun pat din ăsta dintr-un hotel luxos, cred că aş sări în el ca un copil!

Niciunul dintre ei nu voia să fie cel care să spună „La revedere”. Stăteau şi se uitau unul la altul, în timp ce oamenii grăbiţi treceau printre ei, trăgându-şi bagajele într-un mod automat, ca o extensie a lor.

-Baftă la conferinţă! a spus Maria. Poate nu va fi aşa plictisitoare.

-Şi ţie, distracţie plăcută…

Adrian a mai rămas câteva minute, privind-o cum se îndepărtează, cu rucsacul mic ce îi stătea pe un umăr. O parte din el voia să renunţe la conferinţă şi să se ducă după ea, să exploreze oraşul împreună. Poate chiar să se cazeze la acelaşi hostel cu ea, să vadă cum e să ieşi din zona de confort, să descoperi poveşti ale străinilor şi cum e să dormi în paturi de o persoană, care scârţâie la orice mişcare. A alungat ideea asta, aşa cum a făcut în ultimii ani cu orice idee nebunească i-a mai trecut prin minte.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s