Când oferi totul şi nu primeşti ( mai) nimic în schimb…

6d69affdcfa3da087a3419c9e5000a55     În orice relaţie, nu doar în cea de cuplu, te poţi găsi în situaţia în care să te oferi în întregime, cu toate certitudinile care te formează, şi să primeşti înapoi doar nişte „poate…”

Cred că aici nu este vina nici a celui care se oferă în întregime, nici a celui care aparent, are puterea, prin atitudinea lui mai rezervată. Pur şi simplu, unele persoane, atunci când iubesc, nu ştiu cum să arate asta decât prin toţi porii lor. Se entuziasmează. Aşteaptă. Speră. Fac greşeli. Se duc la culcare zicându-şi că de mâine, vor învăţa cum să adopte o mască a indiferenţei, cum să îşi închidă prea plinul sufletului în spatele unui zid. Iar a doua zi, se trezesc cu temelia zidului dărâmată şi cu sufletul care aleargă ca un căţel entuziasmat printre oameni care îi dau cu piciorul.

Când oferi totul şi nu primeşti mai nimic în schimb, nu aşteptările te rănesc. De cele mai multe ori, nici măcar nu ai aşteptarea ca celălalt să răspundă la fel. Energia pe care o ai când îi alergi cursele nu e dată de faptul că tot ce vrei e ca şi el să le alerge pe ale tale. Nu oferi totul pentru că vrei să primeşti totul, ci doar pentru că nu ştii altă cale.

Dar speranţa…Speranţa care se strecoară de fiecare dată în sufletul tău, că toate acele de „poate” pe care le primeşti ca răspuns din partea celuilalt care, nonşalant, ridică din umeri în faţa avalanşei entuziasmului tău, se vor transforma în certitutdini…Entuziasmul tău ca o săgeată trimisă în aer de cel mai bun arcaş, care speră să nimerească într-un pământ fertil, dar pur şi simplu cade în gol…Asta e materialul „masochist” al sufletului tău. Speranţa.

Când oferi totul şi nu primeşti mai nimic în schimb, se întâmplă, uneori, să te întrebi de unde ai atâta energie pentru a continua, zi de zi, în ritmul ăsta.

Reclame

Un gând despre „Când oferi totul şi nu primeşti ( mai) nimic în schimb…

  1. Cred că o astfel de experienţă, să zic aşa, te face să vezi lucrurile mult mai reale decât sunt..faţă de o relaţie în care dai şi primeşti în schimb. Poate unii tot oferim prin simplul fapt că ne-am obişnuit cu situaţia, deja ne-am resemnat în sinea noastră cu ideea că nimeni nu ne va oferi îndeajuns. Scopul stăruinţelor noastre este acela de a ajunge să fim iubiţi, altfel ne-am opri din ceea ce facem.
    Cel mai greu e să iubim necondiţionat, când acea speranţă despre care vorbeai, moare, când ne dorim doar ca acea persoană să se simtă iubită lăsând la o parte nevoile noastre. De aceea, nu-l putem alimenta permanent pe celălalt cu căldură, pentru că pe parcurs ne dăm seama că nouă nu ne mai rămâne nicio fărâmă de energie. E ca un fel lanţ trofic, unul e hrănit iar celălalt moare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.