Flori de mai

petL-a întâlnit în noaptea de Revelion, în barul de gheaţă din Stockholm. A luat decizia, în acel an, să petreacă Revelionul singură, într-o capitală europeană. Se săturase de aceleaşi adunări la câte un amic acasă.

A uimit-o faptul că era singurul din bar care nu purta geacă şi mănuşi. Era îmbrăcat într-un tricou negru. Părul lui blond-deschis a făcut-o să creadă că este suedez. Se uita la el, uimită de energia pe care o emana. Povestea ceva prietenilor săi, care stăteau în jurul lui ca planetele ce orbitează în jurul Soarelui. Era atâta căldură şi sete de viaţă în felul în care vorbea, încât Irina se întreba cum de toată gheaţa din care era construit barul nu se topea.

A observat-o cum stătea stingheră, într-un colţ al barului, şi a venit la ea. I-a făcut cinste cu un cocktail non-alcoolic. Au râs când au descoperit că amândoi sunt din Bucureşti şi că se vor întoarce în ţară cu acelaşi zbor, pe 2 ianuarie, seara. Au vorbit până spre dimineaţă. Era ceva natural în modul în care treceau de la un subiect la altul, în care se contraziceau uneori, alteori exclamau: „Da, aşa e…”

Au urmat două zile în care au explorat împreună oraşul Stockholm. Se fereau cumva să se atingă. În avion, Victor stătea cu trei rânduri în faţa ei. Îi auzea, de la acea distanţă, vocea puternică, dar şi caldă. Vorbea cu bărbatul ce stătea lângă el ca şi cum l-ar fi cunoscut de o viaţă.

A surprins-o, la ieşirea din aeroport, unde o aştepta. A luat-o în braţe şi a sărutat-o, scurt, pe buze.

În două săptămâni, s-a mutat la ea. Alături de el, a trăit cea mai călduroasă iarnă din viaţa ei. Nu înţelegea uneori de unde are atâta energie. Era o provocare să ţină pasul cu el, mai ales că era o persoană preponderent introvertită. Victor o făcea însă să iasă din zona ei de confort, fără să simtă asta. Transforma întreaga lume într-o scenă doar a lor.

Până într-o zi caldă de mai, când Irina s-a întors acasă de la muncă, iar Victor stătea în pat, învelit. În cameră era întuneric, trăsese draperiile. S-a speriat şi l-a întrebat dacă se simte rău. A primit ca răspuns un mormăit de: „vreau să dorm.”

Timp de două zile, nu l-a putut scoate din acea stare. Încerca să fie ea cea care vine cu propuneri noi, incitante, dar era ca şi cum ar fi vorbit cu un perete. Când a sunat-o pe sora lui mai mare să o întrebe ce se întâmplă ( deşi, în sinea ei, bănuia), tânăra a oftat la telefon şi a invitat-o la o cafea. I-a povestit de primele semne ale tulburării bipolare, pe care Victor le-a manifestat când avea vreo 14 ani. Cum întreaga lui adolescenţă a fost un roller-coaster marcat de perioade în care accepta medicaţia şi perioade în care fugea de acasă. Cum, de câţiva ani, se ascundea de lume în episoadele depresive, dar mereu revenea, cu zâmbetul pe buze, în sânul familiei.

Irina s-a întors într-un apartament gol. Pe masa din bucătărie se afla o vază cu petunii, alături de un bileţel pe care scria: „Meriţi flori de mai şi căldură.” Şi-a şters o lacrimă stingheră. Ar fi ştiut cum să se descurce şi cu gheaţă, nu doar cu soarele care o topeşte.

Anunțuri

Un gând despre „Flori de mai

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s