Daca lunile ar fi oameni: Iunie

Iunie are parul lung si blond si niste ochi de un albastru intens. Rareori ai sa o vezi imbracata in pantaloni, garderoba ei consta in rochii si fuste. Prefera culoarea alb si imprimeurile florale.

Sufletul ei e plin de caldura, dar nu de patimi. E cumva mai mult decat o vesnica adolescenta, pentru ca poti observa cum feminitatea i se citeste in gesturi si comportament. Dar nu a dezvoltat acea viclenie si intuitie specifica femeilor mature. Nu vrea sa seduca, nu poate fi considerata vampa.

E una dintre cele mai sincere persoane pe care ai sa le intalnesti. Intentia ei nu e sa te raneasca, atunci cand spune adevarul, insa nu stie alta cale. Candoarea care o caracterizeaza se concretizeaza in astfel de momente cand isi expune, in mod simplu si onest, parerea, atunci cand o intrebi: „Ce crezi despre asta?”.

Pare fragila, cu parul ei balai impletit deseori in sute de modalitati, o femeie cu un suflet de copil, dar te va uimi. Cand mai nimereste pe un teren de fotbal, daca ar lovi intamplator in minge, ar marca. Pe munte, e printre primii din grupul ei de prieteni care ajunge pe varf, fara sa gafaie. Are un trup slab, dar atletic, fara sa faca ceva in privinta asta. Urca uneori pe munte, mai iese cu bicicleta, dar sportul nu e modalitatea ei de a se exprima. In schimb, picteaza.

Iunie rade din suflet si stie cum sa traiasca in prezent, dar uneori are momente de o luciditate extrema, cand nu poate adormi si ascunde furtuni in ochii senini. Dincolo de ei, isi traieste cu pasiune viata, demonstrand, fara sa caute asta, cat de complexa poate fi uneori simplitatea.