Când stai la etajul 10 al blocului tău în faţa geamului larg deschis, acolo unde este ghena, trăgând în piept aerul rece de toamnă căruia nu îi pasă de disperarea ta paralizantă, şi te apleci cât de mult poţi peste balustradă, încercând să capeţi acel curaj de a trăi cele mai eliberatoare câteva secunde din viaţa ta…Nu gândul la cum strigătul îndurerat al mamei tale a doua zi va asurzi întreg Universul o să te facă să închizi geamul şi să te întorci în apartamentul tău. Ci reminiscenţa a felului în care cireşele cărnoase îţi mângâie limba în zilele de vară.
Când înghiţi încă o pastilă amară, rugându-te din tot sufletul ca fix aceea să fie cea care să facă diferenţa dintre o versiune a ta la pământ din cauza durerii fizice şi o versiune de a ta pe care cei dragi vor trebui să o bage în pământ, nu gândul la furia lui o să te facă să îţi doreşti de fapt prima variantă. Nu ideea că, în ciuda furiei pe care o va simţi faţă de tine toată viaţa, va fi năpădit de o durere imensă. Ci setea de următorea felie de pepene care te aşteaptă să o mănânci cu mâinile goale, cu picăturile curgându-ţi pe bărbie şi pe coate.
Când ajungi iar la etajul 10, dar ziua, şi atunci observi şi mai bine distanţa aia imensă între amorţeală şi izbăvire, nu gândul că peste opt ani de acum încolo, sora ta mai mică, când va deveni mai mare decât tine, se va prăbuşi plângând nereuşind să proceseze exact această informaţie lipsită de sens. Ci sentimentul ăla adânc în tine că poate încă nu ai trăit cel mai bun orgasm din viaţa ta.
Când stai în cada umplută cu apă, dar nu în fund, ci invers, adunându-ţi curajul de a îţi băga capul în întregime sub abă, luptând până ce nu ai să poţi să mai lupţi, iar apa te va primi într-o îmbrăţişare caldă, de mamă, nu felul în care nările încep să îţi ardă după câteva zeci de secunde te face să îţi ridici capul de acolo. Ci ideea că tu într-o zi chiar trebuie să faci o poză cu Jared şi Jansen la un ComicCon din America.
Nu, mamă, nu lacrimile şi insistenţa ta m-au salvat, ci pofta mult mult mai fadă de încă o felie de pizza. Nu, dragul meu, nu stoicismul tău m-a făcut să nu mă înec, ci curiozitatea asta: Oare ce o să se întâmple cu Klaroline la finalul serialului The Originals? Nu, sis, nu ideea că eu m-am născut pentru a fi sora ta mai mare şi ar fi o abominaţie să te las aşa singură m-a făcut să ridic capul din apă după vreo câteva secunde de stat acolo. Ci felul în care nările mele care ardeau în acele momente îmi strigau cât de mult vor să miroasă de fapt cea mai bună cafea.
My violet world 