Sunt într-o librărie, nouă, proaspătă, întrebându-mă cum e să fiu cunoscută, iubită, sau în vreun anticariat, aşteptând o nouă iubire. Aştept. Apari şi cumva decizi să mă cumperi. Nu mă judeci neaparat după copertă, titlu şi ceea ce se spune despre mine pe spatele cărţii. Poate de mult mă voiai. Sau ţi-au atras atenţia câteva rânduri din filele mele, aşa cum te atrag uneori anumite calităţi în semenii tăi de prima oară când îi vezi.
Mă descoperi, încet. E atât de bine când întorci fiecare pagină, când îţi simt plăcerea, înfiorarea, când te fur cu totul în universul meu şi te iau la o întâlnire, ca doi îndrăgostiţi ce suntem, o întâlnire nebună, arătându-ţi, încet, cu fiecare capitol, tot ce am de oferit.
Dar asta nu poate dura la nesfârşit. Ajungi la final…Şi, trist, mă închizi şi mă aşezi în biblioteca ta.
Dar eu nu sunt tristă, pentru că încă te iubesc, pentru că îţi aparţin. Iar în iubirea asta nu există gelozie, nu sunt geloasă pe alte cărţi pe care le vei citi şi care vor deveni vecinele mele, în bibliotecă. Pentru că ştiu că am un loc în inima ta şi că oricând îţi poti aminti de mine şi reciti, uimindu-te de cât de mult te-ai schimbat tu, iar eu am rămas la fel. Poate vei rezona mai mult cu trădătorul, antagonistul, poate vei fi capabil să percepi alte nuanţe, subtilităţi ale stilului. Dar eu am să te răpesc în aceeaşi întâlnire nebună, de fiecare dată când îţi vei aminti de mine.
( Cu ocazia zilei internaţionale a cărţilor)
My violet world 
ce frumosss 🙂