Nuduri spontane

Era un fel de Barney Stinson mai mereu trist, sobru. Se îmbrăca impecabil, fie în costume, fie în haine cazuale, dar cu atenţie alese. Niciodată nu aborda el femeile. Intra în baruri, restaurante, se aşeza la o masă şi aştepta ca ele să vină la el. De cele mai multe ori, exista o femeie atrasă de aspectul lui fizic- putea concura cu actorii de la Hollywood cei mai apreciaţi din acest punct de vedere- şi de alura lui de bărbat posac, cinic din cauza vreunei răni vechi. Venea spre el, vrăjită de ochii lui de azur şi figura de zeu de pe muntele Olimp dar mai ales de posibilitatea de a vindeca acea rană. Doar că nu exista vreo traumă, vreo dezamăgire în viaţa lui care să îl facă să nu se ataşeze de nimic. Tocmai asta era problema, că nu exista nimic în viaţa lui, doar o tristeţe care parcă se ataşase de oasele lui ca un cancer, inexplicabilă. Ea, oricine ar fi fost în fiecare seară, nu era o pradă, spre deosebire de Barney Stinson nu avea un „Playbook”, era doar o distragere. Şi nu pentru că ar fi fost obsedat de sex, doar voia să se simtă conectat, pentru câteva clipe, cu ele. Să le înţeleagă povestea. Ce le diferenţiază de cele care, oricât de mult ar fi fost atrase de el, nu s-ar fi angajat într-o astfel de aventură de o noapte. De la început le spunea că nu poate fi vorba de mai mult, nu voia să le ofere speranţe false. Multe plecau după această confesiune, dar şi mai multe rămâneau.

În acea seară, a observat-o de cum a intrat în bar. Stătea la o masă retrasă, desenând pe nota de plată. Un copilandru slab, cu părul scurt şi castaniu, puţin ciufulit. Purta nişte blugi peticiţi la vârfuri şi un maieu negru şi îl speria faptul că nu părea să aibă mai mult de 18 ani, era singura regulă pe care nu o încălca în toate avansurile pe care le accepta ( nici măcar nu le întreba „Ce mai faci?”, darămite să le păcălească).

Chelnerul a venit să îi ia nota. În următorul moment, şi-a ridicat privirea spre el şi a zâmbit cu gura până la urechi. S-a speriat atunci de tornada din privirea ei. Se citea o feminitate pe chipul ei simplu, destul de rotund pentru o femeie slabă, cum nu mai întâlnise niciodată. O sălbăticie care nu venea din ferocitate, ci din inocenţă. Învăţase să citească chipuri, toate poveştile lor din clipele alea când, asudate şi goale, îşi destănuiau toate secretele, confirmau ce citise pe chipul lor din momentul în care le văzuse.

Pe ea nu o putea citi. Era atât de naturală încât tocmai asta era cel mai bun mecanism de apărare.

La fel ca celelalte, ea a venit spre el.

-Dacă eşti un criminal în serie, am să regret asta cu siguranţă, dar nu pot să rezist tentaţiei! Sunt artistă şi în timpul liber pictez nuduri, iar tu….! Oh, Doamne, e atâta simetrie în corpul tău, încât trebuie să te pictez! Eşti o mină de aur. Asta, bineînţeles, dacă vrei…

Îi analiza chipul, tumultul şi bucuria din vocea ei când vorbise despre simetria corpului său, apoi brusc timiditatea din glasul stins „Dacă vrei…” atunci când îşi dăduse seama că el ar fi putut să nu fie de acord. Ochii ei de un verde deschis şi prospeţimea chipului. Sânii mici, de adolescentă, şoldurile înguste. Felul în care îşi musca buza aşteptând răspunsul lui, gest total lipsit de erotism, ci pură agitaţie, teamă că ar putea fi refuzată, dar care trezea ceva straniu în el.

-Probabil crezi că sunt cea mai superficială fiinţă, dar să ştii că nu mă interesează aspectul fizic la modelele mele. Din contră, vreau să pictez realitatea, iar realitatea nu oferă doar simetrie. Tocmai asimetria asta mă atrage, mă chinuie uneori…Nu pentru că vreau s-o repar, ci doar să…îi prind esenţa. Iar acum crezi că sunt o nebună care vorbeşte chestii filozofice cu necunoscuţi frumoşi pe care îi întâlneşte în baruri.

Era ceva nou pentru el, să se dezbrace pentru a fi pictat, aşa că a întrerupt-o şi a răspuns:

-Da, hai să facem asta!

*

Era prima oară când era el cel condus “acasă”. Niciunul nu a scos vreun cuvânt pe drum. În garsoniera ei era o adevărată dezordine, atât de diferită de ordinea impersonală, de cameră de hotel, din casa lui, însă o dezordine în care se simţea în largul ei. A găsit într-un minut planşa de desen şi creionul.

-Dezbracă-te!

Nu mai auzise niciodată această comandă lipsită de implicaţiile legate de sex, aşa că a râs. Dar apoi s-a oprit brusc şi şi-a dat seama că nu putea să facă asta.

Nu era vorba doar de un nud, ar fi văzut dincolo de pielea lui, i-ar fi citit sufletul într-un mod de speriat. Ar fi găsit acolo, pe foaie, în simetria corpului său, tot ce este el cu adevărat, tot ce poate că nu ştie despre el. Nu era pregătit pentru o asemenea radiografie a fiinţei sale.

-Eu…

-Mda, mulţi odată puşi în fapta faptului, s-au blocat. Apropo, eşti primul necunoscut pe care îl abordez în acest fel. De obicei, pictez prieteni sau contra cost persoane care vor să li se realizeze un nud. Ciudat, ele se blochează cel mai mult. Şi nici asta nu am mai făcut  până acum, dar ca să îţi fie mai uşor…E o ironie acum faptul că mă numesc Eva…

– Am să distrug ironia, sunt doar un Adi…

S-a dezbrăcat. Pur şi simplu. De parcă hainele alea nu ar fi ascuns nimic important dincolo de ele. Nici siguranţa, controlul pe care îl deţii în lume atâta timp cât le porţi, nici toate imperfecţiunile trupului, a aruncat pe podea toate etichetele sociale impuse de peste două mii de ani de civilizaţie. Doar aşa, pentru că a vrut să detensioneze situaţia. Nu pentru a-şi satisface vreo nevoie fizică, nu fiindcă ar fi fost beată. Se lăsa astfel analizată de ochii lui şi nici măcar nu tremura.

Nu i se vedeau coastele chiar dacă era slabă, iar şoldurile nu îi erau foarte osoase şi înguste. I-ar fi fost mai greu să nască decât unei femei cu şoldurile mai pline, dar era departe de a avea o siluetă anorexică. În mod ciudat, avea ambii sâni  de aceeaşi dimensiune, or nu era atât de vizibilă această diferenţă. Erau destul de mici încât să nu fie nevoită să poarte sutien şi îndeajuns de plini pentru a nu fi nevoită să suporte glume despre „inexistenţa lor”.

S-a dezbrăcat şi el, încurajat de gestul ei curajos. Nici nu a simţit cum a trecut vreo jumătate de oră. Avea un tic de a-şi ciufuli părul care nu i se părea deloc enervant.

Când a terminat, nu i-a oferit doar o planşă cu nudul lui. I-a înmânat toată povestea vieţii lui. Desenase cumva şi tristeţea din oasele lui, nu numai forma umerilor. Erau acolo toate speranţele şi temerile sale, în fiecare linie mai apăsată sau mai ştearsă. Şi privindu-şi chipul de pe foaie, îşi dăduse seama că nu era de fapt trist- ci doar în aşteptare. Nu de împlinire materială, spirituală sau în iubire. Ci de ceva cu care să azvârli la podea toate etictehele impuse de evoluţie, aşa cum făcuse Eva cu hainele ei.

-Am impresia că să fii model nud nu este primul lucru pe care l-ai făcut în seara asta…

De aici, au vorbit toată noaptea. Dezbrăcaţi, fără să se atingă nici măcar o secundă, şi în mod straniu fără să simtă măcar nevoia de a se atinge. Despre sensul existenţei şi cele mai bune seriale din ultimii ani. Despre temerile lor şi care sunt cele mai enervante obiceiuri ale oamenilor, după ei.

În lumina răsăritului, când au observat că stau goi, în bucătăria Evei, nu s-au acoperit, ruşinaţi. În lumină, toate defectele sunt scoase în evidenţă, dar pentru ei asta nu mai însemna nimic.

-Adi, mi-ar plăcea să fim prieteni!

-Ştii, niciodată nu am simţiti o astfel de conexiune cu cineva, de mult, mult timp, deci…o să ne mai vedem noi, prin lume. Dar promite-mi că vom purta haine!

-Mda, din păcate! i-a răspuns, strâmbându-se. Vrei ceai sau cafea?