Cred că umerii sunt cea mai fascinantă parte a corpului unei femei. Rotunzi, albi sau cu aluniţe ori pistrui, dau impresia de fragilitate pentru că da, sunt delicaţi. Nu contează că unele îl acoperă cu geci de piele ori şuviţe colorate în cine ştie ce nuanţe.
Adevărul e, însă, că în fragilitatea lor îl întrec pe Atlas. Pe umerii femeilor pot sta mult mai mult decât toate greutăţile lumii, ei sunt zdrobiţi, trebuie să care, greutăţile unui suflet care simte. Pentru că asta e un „păcat” de care cu greu scăpăm, simţirea. Chiar şi cele mai reci, au doar o mască care ascunde dincolo de asta prea multe sentimente.
În ciuda greutăţilor aşezate pe ei, din sentimente, griji, datorii, rămân frumoşi şi fini. Iar un sărut fugar pe umăr, e încărcat de un erotism care depăşeşte cumva limitele trupului. E cumva o pecete a bărbatului care promite să îi iubească.
Umerii unei femei, după mine, sunt cea mai fascinantă parte a corpului acesteia, doar din simplul paradox că sunt atât de grei cu încărcătura lor, când singurul lucru pe care ar trebui să îl simtă apăsând în oasele lor este sărutarea bărbatului iubit. Iar, pentru restul lumii, ar trebui să fie o fortăreaţă sacră ce ascund şi susţin un trup liber, nu greoi.
My violet world 