Puterea corupe: te transformă atunci când o obţii. Vrei mai mult, ca un dependent, uiţi de motivele pentru care poate că ai vrut iniţial să o dobândeşti. Uiţi de masele de oameni şi de aşteptările lor, tot ce interesează e ce îţi pot oferi ele: aclamare, supunere.
Daenerys Targaryen este un caracter aparte în seria „ A song of ice and fire”, pentru că, deşi să lupte să dobândească puterea despre care crede că îi aparţine, ei, nu pare că vrea glorie, nu luptă doar pentru ea, ci şi pentru oameni, pentru a le asigura un trai decent. Pretenţia ei la tron, conturată mult mai bine în carte, e naivă. E naiv să crezi că tronul e al tău doar pentru că eşti ultimul membru al familiei care s-a aflat la putere înainte de a fi înlăturată de altă dinastie, într-o rebeliune. Dar naivitatea ei atrage. Asta, şi faptul că ea deţine dragonii, ce reprezintă deopotrivă frumuseţe dar şi distrugere şi au fascinat întotdeauna.
Daenerys e un personaj care ori te atrage până într-acolo încât vrei ca ea să câştige, ori îţi displace. Ce mă fascinează pe mine la ea, pentru că fac parte din prima categorie, este caracterul ei naiv, dar complex. Este capabilă de acte mari de caritate, îi pasă de toţi sclavii pe care îi eliberează, dar pe de altă parte la un singur „Dracarys” lasă distrugere şi sute de cadavre în urma ei. Blândă şi totodată dură, ea ştie că trebuie să ajungă pe tronul din Westeros şi că pentru asta trebuie să înfăptuiască acte de cruzime, dar nu cruzimea e demonul ei. S-ar putea spune că demonul ei e pacea: vrea să obţină pacea şi toate actele de cruzime înfăptuite pentru asta lasă o urmă puternică asupra ei Ştie că să obţii un tron nu e adevărata bătălie, ci să te menţii acolo, şi în naivitatea ei, înţelege că supunerea de frică nu e răspunsul, ci că trebuie să existe şi supunerea supuşilor din iubire. Şi, în „pelerinajul ei” prin oraşele libere, pare că a găsit cumva echilibrul între a se face temută şi iubire. Din gratitudine, din iubire o urmează toţi sclavii care o strigă: „Mamă”.
Evoluţia ei este demnă de un bildungsroman bine realizat. De la copila speriată care este vândută lui Khal Drogo, ajunge tânăra care, la sfârşitul cărţii a treia din seriale, realizează că înainte de a obţine tronul, trebuie să înveţe cum să conducă întâi, şi decide să rămână o perioadă în Mereen. ( Momentan sunt la cartea a patra din serie, în care firul epic al acţiunilor lui Dany nu apare, nu ştiu ce se întâmplă cu ea în cartea a cincea). O tânără puternică, dar în acelaşi timp fragilă. Serialul a reuşit să contureze foarte bune puterea pe care o emană caracterul, la scena în care comandă distrugerea lui Astapor şi fascinaţia pe care o are în rândul sclavilor eliberaţi din Yunkai când aceştia o poartă în braţe. De la fetiţa controlată de Vyseris, la tânăra nevoită să comande şi mai ales să înveţe cum să facă asta.
Are focul Targaryenilor în vene, dar o hotărâre de gheaţă. A devenit instant unul din personajele mele favorite, şi poate că nu pot explica de ce exact. Cert e că Dany s-a ales cu genialitatea, dacă este adevărat că de fiecare dată când se naşte un Targaryen, zeii dau cu banul, care are două feţe: nebunia sau genialitatea. Fratele ei, Vyseris, s-a ales cu nebunia. Şi nu vrei să te pui cu ea, iar dragonii ei şi furia ei arzândă nu sunt singurul motiv pentru asta. Când se uită la tine cu privirea furioasă, ştii că eşti terminat. În celelalte momente, te face să o urmezi cu inima în palme.
My violet world 