Crezi, de obicei, că ura arde mai tare la ei. Că, dacă ai enervat un artist, sau dacă te dispreţuieşte într-un fel, ai să mori în chinuri groaznice în scrierile lor sau ai să apari deformat nu într-un mod comic, ci grotesc, în caricaturile lor. Că ceva fierbe în ei când te văd- şi impulsul lor de a te lovi cumva e potolit prin arta lor, unde te rănesc- ori îţi rănesc arhetipul- în feluri inimaginibale.
Dar, de obicei, când un artist te urăşte- ori poate, mai bine zis, când din întâmplare ai făcut, reprezinţi ceva care nu se potriveşte cu felul lui de a vedea şi organiza lumea- e de gheaţă. Nu trezeşti nimic în sufletul lor- oricât de multe fapte bune faci. Odată ce şi-au format părerea aia, se prea poate greşită, că reprezinţi ceva ce distruge sistemul lor de valori, or i-ai atins, cumva personal, nu mai poţi trece peste zidul de gheaţă cu care s-au înconjurat când e vorba de tine. Oricâţi îngeri s-ar înclina în faţa ta datorită compasiunii tale, oricât de remarcabile ar fi acţiunile tale, ei trec mai departe şi fierb pentru alţii.
Aşa că nu te căuta în partiturile, scrierile, picturile lor, deformat şi hidos, pentru că nu eşti în iadul lor, atunci când ei te dispreţuiesc. Pur şi simplu, nu eşti pe nicăieri
My violet world 