„Poţi să faci orice, poţi deveni ce vrei tu, stă în puterea ta să schimbi lumea, de azi îţi poţi schimba întreaga viaţă prin intermediul gândirii pozitive, etc, etc, bla bla bla…”. Discursurile motivaţionale se bucură de succes, cât despre cărţile motivaţionale…Se vând ca pâinea caldă. E o manie a goanei după succes, sau mai degrabă după speranţa de a-l atinge.
După mine, lucrurile nu sunt chiar aşa simple. În toate aceste cărţi şi discursuri, parcă totul e construit după modelul basmelor, binele e bine în mod absolut, iar răul e tot ce deranjează acest model al gândirii pozitive. În realitate, nu contează cât de mult crezi că poţi face ceva, uneori există anumite obstacole peste care nu poţi trece toată viaţa. Nu se pot îndeplini visurile tuturor, dacă ar fi aşa am trăi într-o lume prosperă, unde nu ar exista sărăcie, şomaj, şi totul ar fi bine- iar aşa ceva e imposibil. Doar puţini oameni care într-adevăr au o voinţă de fier, îşi îndeplinesc visurile- şi înclin să cred că nu sunt printre cei care vorbesc despre cum să faci asta. Pentru că, să vrei ca o întreagă lume să ştie că tu ai reuşit, nu îmi sună a reuşită în adevăratul sens al cuvântului. Când simţi nevoia să te lauzi şi o întreagă lume să ştie, e o falsă reuşită- laurii se poartă în tăcere.
Toţi aceşti oratori? Şi-au găsit publicul perfect, influenţabil, şi le vând iluzii frumos împachetate în formula lui „şi tu poţi asta!”. Dar nu, nu toţi pot asta. Să transforme noroi în aur. Cei mai mulţi rămânem la a transforma noroiul în pământ pe care se poate merge decent. Şi ne găsim mereu alte visuri, chiar dacă ştim că nu vor deveni realitate- dar să trăieşti fără visuri e imposibil pentru condiţia de om. Iar toţi autorii ăştia de cărţi motivaţionale, cu tonul lor de armată sau pozitiv, ne fac să credem în iluzia acestui aur şi scuipă pe pământul nostru decent. Ne fac să credem că dacă ei au reuşit, înseamnă că toată lumea poate. Vă puteţi gândi la o minciună mai mare? Sunt ca nişte lei care încearcă să convingă nişte căprioare că şi ele pot vâna. Dar religia căprioarei va fi întotdeauna fuga, iar religia leului vânatul. Nu poţi schimba natura, aşa cum nu poţi schimba nici caracterul omului, cât de puternică e voinţa lui sau nu. Uneori, nu doar voinţa contează- sunt sigură că există oameni cu caractere de fier care nu „ reuşesc” în viaţă datorită mediului în care s-au născut, a condiţiei sociale.
Le-aş spune tuturor acestor oratori să înlocuiască sala cu sute de privitori şi să se ducă să vorbească cu o femeie pierdută în inima săracă a Africii, care doarme sub cerul liber, e piele şi os şi practică încă agricultura de subzistenţă, pentru a supravieţui. Să încerce să îi vândă aceleaşi minciuni pe care le vând orăşenilor. „ Şi tu poţi. Orice vrei. Să fii preşedinte, sau noua Oprah!”. S-ar uita la ei şi ar începe să râdă, natural, din inimă, un râs mai adevărat decât toate vorbele lor. Ar da dovadă într-un minut de o înţelepciune pe care ei nu o pot atinge niciodată şi ar continua să calce în picioare pământul, sub cerul liber.
Ei ar avea de învăţat de la femeia asta- despre acceptarea destinului fiecăruia. Cu toţii am avea de învăţat.
My violet world 